marți, 20 septembrie 2011

Se adresează ţesuturilor subcutanate reprezentate de hipoderm. În unele regiuni hipodermul este foarte subţire (gâtul).
Efectele fricţiunii se răsfrâng asupra muşchilor şi constau în presarea ţesutului moale subcutanat, ţesuturilor profunde sau planurilor dure (os sau cartilaj articular) şi deplasarea lor în limita elasticităţii.
Mişcarea de fricţiune nu se execută din loc în loc pe sărite deoarece nu se obţin efectele scontate. Nu se ia mâna de pe pacient niciodată.
Clasificare:
A. Din punct de vedere tehnic
Se execută cu vârful degetelor, marginea cubitală, rădăcina mâinii, proeminenţa tenară şi hipotenară, faţa palmară, faţa dorsală, pumnul palmar, pumnul dorsal. La acestea se va apela în funcţie de sensibilitate. Pe zonele sensibile fizic se va executa cu partea cărnoasă, iar pe zonele mai voluminoase, mai pline se va executa cu pumnul.
În funcţie de suprafaţă: în zonele mici cu degetele, în zonele mari cu toată mâna, în zonele foarte mari cu ambele mâini. Sensul este adaptat particularităţilor anatomice ale regiunilor respective.
Pentru regiunile întinse se fac fricţiuni circulare concentrice şi excentrice. Cele concentrice aduc energie, iar cele excentrice sunt pentru relaxare.
Pentru ligamente, spaţii interosoase, spaţii intermusculare, degete, tendoane se execută liniar şi longitudinal; pentru articulaţii interfalangiene şi pentru unele tendoane (tendonul lui ahile) se execută transversal cu vârful degetelor sau cu marginea cubitală a mâinii.
După specificul regiunii avem:
- fricţiuni în cleşte pentru tendonul lui ahile
- fricţiuni în zigzag pentru coloana vertebrală de sus în jos
Prin fricţiune putem acţiona profund sau superficial mărind presiunea cu care se execută manevra şi unghiul cu care degetele se aplică pe tegument. Cu cât presiunea este mai mare şi unghiul este mai mic cu atât manevrele sunt mai profunde.
B. Din punct de vedere metodic
Fricţiunea este simplă sau combinată.
Fricţiunea simplă – când se execută cu unul din elementele tehnice (vârful degetelor, marginea cubitală, etc.)
Fricţiunea combinată conţine mai multe elemente tehnice.
Fricţiunea combinată cu alte procedee de masaj: cu frământatul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu