PIELEA (TOTUL DESPRE EA)

Adăugaţi o legendă

Este învelişul exterior al corpului omenesc care se continuă cu mucoasele cavităţilor. Este un ţesut membrano-conjunctivo-epitelial. Grosimea pielii variază după regiunea anatomică, sex, vârstă, profesie etc.

În funcţie de regiunea anatomică avem:

-         planta şi palma, cu grosimea pielii de 5mm;

-         pleoape şi prepuţ, 0,2mm.

Copiii, femeile şi bătrânii au pielea mai subţire.

Suprafaţa pielii este de 1,50 – 1,80m². Este catifelată, uşor umedă şi brăzdată de două tipuri de presiuni: pliuri (cute) şi pori.

1.     Pliurile

Sunt:

-         profunde – submamare, interfesiere, inghinogenitale

-         mai discrete – situate la nivelul feţelor de flexie ale genunchiului, cotului, axilei

-         foarte fine – sunt cele mai numeroase şi sunt pe toată suprafaţa corpului. Sunt fine, scurte, puţin profunde

-         mici regulate – separate de şanţuri, curbe se află la nivelul degetelor şi formează un desen caracteristic fiecărui individ, amprentele dermatoglife.

2.     Porii

Corespund orificiilor glandelor sudoripare sau folicului pilosebacean.

STRUCTURA PIELII

1.     EPIDERM

Este epiteliu pavimentos stratificat compus dintr-o serie de straturi de celule numite cheratinocite.

Din profunzime spre suprafaţă de descriu straturile:

-                bazal (germinativ) – conţine celule melanocite (celulă a pielii care conţine melanină şi asigură protecţia organelor interne contra radiaţiilor solare) care secretă pigmentul melanic

-               mucos al lui Malpighi

-               granulos

formează stratul precornos

-               lucidu

-               cornos – este constituit din celule plate anucleate, iar partea lui cea mai exterioară este structură disjunctivă format din celule izolate care se despart spontan sau la cel mai mic traumatism.

Procesul de desprindere al stratului disjunctiv poartă numele de exfoliere. Celulele cărnoase dispuse pot rămâne intacte până la 6 luni.

Epidermul se află într-o continuă schimbare, proces denumit TURN OVER. Timpul reînnoirii epidermului este cuprins între 26 – 42 de zile.

Cu cât se face masaj cu atât pielea este mai proaspătă.

2.     DERM

Se află sub epiderm şi este despărţit de acesta printr-o membrană bazală.

Structura:

-               schelet fibrilar – alcătuit din fibre de colagen elastice şi de reticulină. Fibrele de colagen sunt dispuse paralel, cantitatea variază cu vârsta. Creşte la vârsta adultă şi scade progresiv mai ales la femei. Fibrele elastice sunt dispuse perpendicular pe suprafaţa pielii şi joacă un rol important în elasticitatea pielii care descreşte cu vârsta, dispărând complet la bătrâni datorită impregnării cu ioni de calciu. Fibrele de reticulină sunt fibre colagene nepolimerizate. Apar primele în procesul de cicatrizare al plăgilor şi odată cu înaintarea în vârstă se transformă în fibre de colagen

-               celule proprii – sunt fibroblaste, histocite şi mastocite. Celulele fibroase sunt celule fundamentale care sintetizează fibrele de colagen şi care pe măsura înaintării în vârstă îşi pierd capacitatea secretorie. Histocitele au mare mobilitate şi intervin în apărarea pielii, înglobarea de bacterii, corpi străini, lipide. Mastocitele sunt în număr redus, dar intervin în secreţia unor amine cu acţiune de vasoactivare (serotonina, histamina).

-               celule migrate – sunt leucocite, monocite, limfocite

-               substanţă fundamentală. – umple spaţiile dintre fibre şi celule şi are următoarele roluri:

o   integrează pielea în fiziologia organismului favorizând fuziunea substanţelor din metabolismul general către ţesutul conjunctiv cutanat;

o   intervine în metabolismul apei, conţine o zecime din totalul apei din organism;

o   participă la procesele de apărare a corpului, deoarece conţine proteine plastice ce acţionează ca anticorpi.

3.     HIPODERM

Este format dintr-un ţesut fibros specializat în sinteza şi depozitarea grăsimilor. Grosimea variază în funcţie de regiunea anatomică, vârsta, sexul şi rasă.

Elementele celulare dominante sunt lipocitele care se află într-un continuu proces de mobilizare şi depozitare, proces ce se desfăşoară sub influenţa unor factori lipolitici sau lipogenetici.

ANEXELE PIELII

1.     Glandele sudoripare

Sunt de două tipuri:

-               glande apocrine – localizate la nivelul pliurilor (interfesieri, inghinogenitali, axilă, labii, regiunea perigenitală şi la nivelul feţelor de flexie) secreţia lor este corelată cu cea a gonadelor

-               canalul excretor se deschide în partea superioară a unui folicul pilos sau în apropierea lui

-               glandele ecrine sunt dispuse pe toată suprafaţa corpului şi se deschid la nivelul epitelial prin pori. Secreţia zilnică este de 800ml de sudoare şi poate ajunge la 10l în eforturi intense. Sunt bogat reprezentate pe palme, la nivelul pulpelor, degetelor. Lipsesc din partea roşie a buzelor. Sudoarea conţine:

o             clorură de sodiu – 400mg la 100ml

o             acid lactic

o   acid uric

o   amoniac

o   creatină

o   glucoză

o   vitamine

2.     glandele sebacee

Sunt dispuse în special la nivelul zonelor cu pilozităţi, dar numărul celulelor este mai mare la nivelul scalpului, bărbiei şi jumătăţii superioare a toracelui.

Secreţia lor este continuă şi are variaţii legate de vârstă. Este redusă la copii. Creşte mai mult spre pubertate, se menţine constant o perioadă şi apoi scade lent. Secreţia glandelor sebacee se numeşte sebum.

Sebumul împreună cu sudoarea formează filmul lipidic acid de suprafaţă care are rol în apărarea microbiană şi antiparazitară.

3.     sistemul pilar

Densitatea variază în funcţie de vârstă sex şi regiunea anatomică. Pilozitatea crescută se numeşte hipertricoză. Părul alb este păr cu bule de aer. Părul împreună cu glandele sebacee formează aparatul pilosebaceu.

4.     unghiile

VASOMOTRICITATEA PIELII

Circulaţia cutanată are mare capacitate de adaptare la nevoile organismului.

Poate creşte de 10 ori la suprafaţa tegumentului şi de 100 de ori la nivelul degetului.

Controlul vasomotricităţii este realizat de următorii factori:

-         nervoşi centrali

sunt localizaţi în măduva spinării – reflexul de vasoconstricţie împotriva frigului.

Ø În bulb se realizează controlul tonusului vascular.

Ø În hipotalamus se realizează termoreglarea.

Ø În cortex se realizează vasomotricitatea emoţională.

Toţi aceşti centri induc numai acţiune de vasoconstricţie.

-         nervoşi locali

au efect vasodilatator declanşat prin reflexul axonic de către masaj. Impulsul nervos ce se propagă într-un mod cu totul particular, rezultând la nivelul vaselor cutanate o eliberare de mediator chimic cu efect vasodilatator care se evidenţiază prin hiperemia locală, rezultată în urma fricţiunilor.

-         hormonali

sunt reprezentaţi de vasopresină şi catecolamine. Au efect vasoconstrictor.

-         umorali

reprezentaţi de histemină, prostaglandine, tiroxină. Au efecte vasodilatatoare.

-         tisulari şi miogeni

au un rol redus în menţinerea tonusului pereţilor vasculari.

FUNCŢIILE PIELII

1. PROTECŢIE

Realizată de procesele e cheratinizare şi melanogeneză.

Cheratinizarea este capacitatea de a produce şi stoca cheratine. Melanogeneza este capacitatea melanocitelor de a produce şi stoca pigment melanic cu rol în fotoprotecţie.

2. SECRETORIE a glandelor sebacee şi sudoripare

Formează filmul acid lipidic de suprafaţă.

4.     PILOGENEZA

5.           APĂRAREA antimicrobiană, antibacteriană, antiparazitară, antifungică. Se realizează prin descuamarea continuă a stratului cornos şi prin prezenţa unui PH acid la nivelul epidermului.

6. TERMOREGLAREA

Pielea se comportă ca un intermediar al schimburilor de căldură dintre organism şi mediu având şi capacitatea de a înmagazina căldura. Temperatura nu este constantă, cea mai ridicată fiind în regiunea frunţii şi în regiunea prehepatică. Cea mai scăzută temperatură este la nivelul extremităţilor.

7. EXTEROCEPŢIE

De a sesiza senzaţiile de tact, frig, căldură, durere, presiune.